Daca ar fi sa judecam lumea in care traim dupa ce vedem in spoturile publicitare, atit de minunat de cliseistice, care ne populeaza mintea de cum dam drumul la televizor... Am ajunge la concluzia ca sintem mai degraba niste caricaturi cam saracute la cap, extrem de usor de multumit si traversate de niste aspiratii cel putin dubioase.
Ca sa cuprinda un target cit mai generalist, publicitatea nu prea are incotro si imparte oamenii in categorii. Din nefericire, cliseizarea [2] functioneaza cel mai adesea ca un bumerang, caci are defectul de a reda nefirescul simplificarilor exagerate:
- Barbatii: in general iubitori de bere, fotbal si, desigur, sex. Sa zicem ca nu este o premisa incorecta. Dar, prin suficienta, conduce la unele frustrari si, in ultima instanta, la neidentificarea targetului cu produsul.
- Femeile: obligatoriu piele si os (daca nu, obsedate de diete), gasesc satisfactii vecine cu fericirea (a se citi „prostia") cind descopera un detergent capabil sa dovedeasca petele de afine.
- In cea de-a treia categorie intra oarecum la gramada ciinele/pisica familiei si copilul cu par blond si cirliontat. Ciinele si pisica sint dragutii blanosi care nu fac niciodata pipi pe covorul din hol, nu rod papuci, nu zgirie pereti. Sint simple jucarele cu o capacitate de ingurgitare demna de un animal preistoric. Copilul, pe de alta parte, este la polul opus. In sensul ca nu are blana si trebuie convins sa manince tot felul de iaurturi.
Iata, asadar, lumea in care am putea sa traim, daca nu am trai deja in cea reala: o lume cu barbati cool, macho si smecherasi. Cu soferi perfecti, calmi si surizatori la volanul unicei masini de pe sosea. Gurmanzi delicati, care nu rigiie niciodata. Care isi scot iubitele la restaurant. Care nu intorc capul dupa alta. Si care fie sint preferatii sefului, fie sint ei insisi sefi. O lume in care femeile, zvelte si cu o dantura impecabila, isi pastreaza intacta coafura atunci cind au de salvat un tricou pe care, oricit de bizar, reusesc sa il scoata din masina de spalat gata calcat.
Si pentru ca, nu-i asa, lumea e facuta din chestiuni perfect albe sau perfect negre, la polul opus se afla perdantii. Prostanacii pe care femeile iubitoare ii iarta pentru ca si-au turnat ketchup pe piept sau pentru ca, fiind ei crescatori de porumbei, aplica timbre la e-mailuri (sic!). Cit le priveste pe femei, pare-se ca oricit de aschimodii ar fi, oricit de stricta ar fi dieta pe care o urmeaza, tot au nevoie de un adjuvant lactat care sa le deznoade matele.
Intr-o astfel de lume este de inteles cum un simplu produs poate avea efecte fantastice, rezolvind pe alocuri inclusiv problemele de natura sociala.
O lume minunata in care e suficient sa ai o anumita marca de telefon ca sa iti luceasca parul, sa-ti creasca un diplomat in mina, sa nu ti se carieze dintii si sa te iubeasca o blonda inalta sau, dupa caz, un tinar cu un viitor stralucit.
Asadar, ma gindesc ca poate e de preferat complicatei lumi reale atit de greu de descifrat lumea aceea de sticla, in care oamenii sint perfect fericiti, isi joaca rolurile bine definite intr-o atmosfera de iubire si respect, peste care pluteste lin o muzica, desigur, desavirsita.
