De vreo patru ani, e clar ca inundatiile vin cind te astepti mai putin (nu ca le-ai astepta vreodata nerabdator). De obicei, vremea inundatiilor coincide insa cu momentele cind media se afla cu bracinarii audientei in vine, mai ales vara, pina toamna fiind greu sa aduci ceva in fata natiunii care sa poata constitui o stire. Din ce in ce mai numeroase, inundatiile sint previzibile si de neoprit avind in vedere pofta de defrisari a romanului impotriva „fratelui” sau, codrul.
E drept, ca jurnalist sau reporter tv te poti interesa din timp daca o sa fie rost de un dezastru natural, chiar de la inceputul anului [2]. Dupa ce ai aflat cam in ce luna urmeaza sa fie inundatiile, nu ramine decit sa astepti pregatit cu mantaua de ploaie si cizmele de cauciuc.
Odata ajuns in luna (perioada) inundatiilor, fluxul de informatii arata in felul urmator:
- Se face anunt de cod pentru avertizare meteo, de obicei o culoare vie, cel putin cod galben [3]. Cu acest cod se bate bine apa in piua citeva zile, pentru ca oricum nimeni nu va lua nicio masura preventiva.
- Urmeaza momentul efectiv de impact, de distrugeri, care trebuie sa fie trait cit mai intens. Reporterii vor fi echipati cu cizme de pescar, stind intr-un echilibru precar, chiar in mijlocul apelor. In reportaje, fondul lexical de baza se transforma in fondul lexical de inundatii, cu aceleasi expresii repetate la nesfirsit. Invariabl, este vorba despre „oameni care nu stiu incotro s-o mai apuce”, „fugari din calea apelor [4]”, iar telespectatorul priveste „imaginile de cosmar ale gospodariilor afectate”. „Oamenii disperati” alearga „fara scapare” in fata „viiturii care a lovit naucitor [5]”, desi apele care „se revarsa furioase” peste „casele care risca sa cada in orice moment” nu dau prea multe sanse sa nu fii „inghitit”.
- Toata constructia imagistica este insotita de un fundal muzical care sa puna la treaba glandele lacrimale ale telespectatorului. De aceasta se achita cu succes muzica lui Hans Zimmer din filmul „Gladiatorul”, mai ales melodia „Sorrow [6]”, dar si „We are free [7]” cind apa mai scade un pic si Jandarmeria salveaza cite un batrin.
- Se gaseste un vinovat pentru tot ceea ce se intimpla. Ideal ar fi un vinovat „din afara”. Harnicii si degraba taietorii [8] inconstienti de paduri ai Bucovinei si Maramuresului istoric sint astfel exonerati de orice vina. Si daca tot nu e nimeni vinovat, poti sarbatori in sfirsit, in tihna [9].
Sociopatologie televizata
Dorinta de rating a televiziunilor sau de crestere a tirajului in cazul publicatiilor este normala. Pe de alta parte, exista si efortul sincer al unora dintre jurnalisti/reporteri [10]de a aduce in prim plan evenimente care sint cu adevarat importante. Dar este clar, de asemenea, ca media este cea care exacerbeaza multe dintre aceste nenorociri, din dorinta de rating. Limbajul este chiar mai namolos decit apele de la inundatii. Sunt aceleasi stereotipuri, aceleasi cizme si aceiasi reporteri a caror prezenta rimeaza pina la paroxism cu dezastrele. Dezastrul, moartea si frica – viscerala, primitiva – sunt mecanismele care rasucesc cu succes potentiometrul audientei. Altfel, poti asculta linistit intrebarea unei reporterite catre o batrina careia apa i-a luat casa: „Dar de ce plingeti, doamna?”. Chiar asa, oare ce motiv o fi avut?!
