Evolutia limbajului publicitar romanesc de dupa 1990 a trecut prin citeva etape:
- renuntarea la stilul birocratic, conform normelor impuse de limbajul de lemn agreat de partid (vezi „Azi un leu la CEC depui, miine el va face pui”)
- faza traducerilor stingace din toate limbile pamintului, cu precadere din engleza
- folosirea unui limbaj familiar, cu jocuri de cuvinte si mesaje orientate catre destinatar.
Dar ce te faci cind aceste texte sint scrise de copywriteri care nu prea vorbesc bine limba romana? Impactul produs de mesaj depinde nu doar de ce se spune, ci si de cum se spune. Oare, in crearea mesajului, acesti copywriteri se bazeaza pe atentia scazuta pe care consumatorii o acorda in general reclamelor?
Azi-dimineata, in drum spre serviciu, eram fericita posesoare a unui loc pe scaun in metroul bucurestean. M-am asezat fix in fata unui poster care o infatisa pe Joitica lesinata pe o canapea, tinuta fiind de minuta de Fanica. Cum mi-am dat seama ca sint ei? Am citit indemnul din stinga imaginii: „Zoe, fii barbata!" Aha, mi-am zis, trebuie sa fie vreo reclama la antidepresive. Si dau sa citesc mai jos, ca sa inteleg ce vind oamenii. Dau de alt indemn: „Tine-te cu firea!" Mai citesc o data, ca n-am inteles ce vrea sa spuna – cum adica sa ma tin cu firea? Cu Gabi Vrinceanu? Exclus! Da, asa scria: „Tine-te cu firea! Nu te lasa prada caderilor de calciu, ia un Cal-C-Vita." Buuun, imi zic stapinindu-mi un zimbet, iata cum expresia „a-si tine firea", cu sensul „a-si pastra cumpatul", s-a transformat in ceva greu digerabil si absurd. Am mai vazut reclame cu dezacorduri, cu virgule puse aiurea (sau nepuse cu totul), dar sa stilcesti o expresie fara ca acest lucru sa imbunatateasca un context sau o imagine... Nu am gasit decit o singura explicatie: creatorul acestui mesaj publicitar habar n-are de constructiile lingvistice care se formeaza cu substantivul „fire" – „a-si veni in fire", „a scoate din fire", „a-si pierde firea", „a se pierde cu firea", „a se prapadi cu firea", „in toata firea", „peste fire", „a-si tine firea". Dintre toate, n-a ales niciuna, a inventat el ceva care n-are nicio treaba cu mesajul. O fi facut legatura cu tinutul de mina? „Zoe, tine-te cu Fanica"? A avut grija Caragiale sa aseze mai bine lucrurile, iertat sa-mi fie eufemismul...
Si pentru ca am deschis subiectul expresiilor romanesti folosite gresit pentru ca nu li se cunoaste sensul, sa mai vedem citeva exemple.
Originea metaforica a multor expresii populare sau familiare e nesigura, dar sensul lor ramine totusi destul de stabil. Am auzit de multe ori in comentariile din presa, cu diferite teme, „a strigat din toti rarunchii" sau „ofta din toti bojocii". „Rarunchi" provine din latina populara si inseamna „rinichi", iar „bojoci" (sau „bojogi") este sinonim cu plamini. In sintagmele populare este folosit ca o exagerare a efortului sau a unui sentiment. Dar modificarea constructiei cu plasarea lui „toti" inaintea lor are un rezultat ilogic, intelesul de baza nepermitind multiplicarea – omul nu are decit doi rinichi si doi plamini – iar mijlocul de intarire devine banal.
Folosirea din auzite a cuvintelor si atribuirea unor sensuri cu totul aberante sint alte motive care duc la ridicol si deculturalizare. Mai ales cind ele apar in media si sint emise de oameni de la care asteptam sa ne informeze si sa ne invete, nu sa creeze confuzii. Comentatorii sportivi spun la meciurile de fotbal ca nu stiu ce jucator „a ratat de putin bara transversala" – nu „cu putin", asa cum ar fi logic in limba romana. Probabil au comentat si meciurile echipelor din Franta, unde se spune, intr-adevar, „a manque de peu"? „A avea memorie de elefant" nu inseamna ca mamiferul tine minte cu cine s-a intilnit ultima data, ci te tine minte daca i-ai facut un rau, adica e ranchiunos si razbunator.
Citind si auzind deformarea limbii romane, uneori din dorinta de a parea cu un inalt nivel de cultura si de cunostinte, nu pot sa nu ma gindesc la limba sparga, creata de Nina Cassian la 1946. Multi dintre noi parca folosesc acele cuvinte inventate in joaca de poeta, aranjate in cele peste 12 poeme, atunci cind inlocuiesc sensul unor cuvinte cu altul. Iata unul dintre poemele doamnei Cassian, publicat in volumul „Loto-Poeme" in 1972:
Poezie in limba sparga
In cimpul ce itea de brutureaza,
A ctipitat un ptrut, ce-i drept cam bumbarbac,
Dar zumbarala ghioala, inca treaza,
A cropotit aproape, in cordac:
Ce pisindreaua mea de brutusleaga,
Si somoiogul meu cu zdrolocita,
Mi-ai bosfroholojit stroholojina!
Tichi-mi-ai sima simibleaga!
Morala: In lanturi apa sa se traga!
Savuros!
Foarte adevarat!