Un singur steag

28 Noiembrie 08
Avem o tara, avem un steag. Si mai multe culori. Trei. Chiar numai trei sa fie? Albastru de la cer, galben de la griu si rosu de la singele varsat de stramosi. Nimic mai simplu. Dar cind educatoarea iti da ca tema sa desenezi drapelul, apare o dilema: in care albastru din cutia ta de 12 acuarele trebuie sa inmoi pensula – in bleu sau in bleumarin? Pai, vara cerul e mai mult bleu, dar cind se insereaza sau e innorat, e bleumarin. Deci merge in ambele nuante, albastru sa fie. La galben e mai usor, pfiu!, ca ai o singura nuanta in cutie. Dar la rosu iar avem o problema, ca singele coagulat seamana mai mult a grena. Doamna, ne referim la singele stramosilor in momentul varsarii sau dupa ce s-a prins zgaiba?
 

Dupa ce ti s-au prins toate zgaibele, ai crescut, ti-ai luat masina din banii munciti de tine si-acum stai cu ea in trafic si vorbesti la hands-free, e normal sa nu-ti mai amintesti de desenul pentru care ai primit steluta rosie (ca toti soimii din grupa, in afara de Lica, copilul-problema) si pe care bunica l-a prins pe perete, linga calendar. Drapelul Romaniei, ce mare chestie?! Nu conteaza cum arata, oricum e doar o conventie. Trebuia sa avem si noi un steag si asta ne-a iesit. Apare pe stilpi de 1 decembrie (cind de obicei esti plecat la munte) si pe fulare cind are meci nationala.

 

Apare, dar in culori diferite. O data e cer senin, o data e innorat. Cel mai des e galben-pai, alteori e galbenus. Despre singe nici nu mai vorbim. Confuzia cu privire la culorile „corecte” este generala: editorii romani de pe Wikipedia, de exemplu, s-au certat mult timp in legatura cu acest subiect. Oficial (in anexa Legii 75/1994), culorile drapelului sint definite destul de clar: albastru-cobalt, galben-crom si rosu-vermion. In practica insa, aceste definitii sunt interpretate in zeci de feluri, in functie de tipul de cerneala pe care producatorii il au pe stoc si de suportul pe care este tiparit steagul. Seful galeriei de fotbal, primarul din Baicoi si Presedintia lucreaza cu ateliere de imprimerie diferite, asa ca avem steaguri nationale diferite: atitia albastru-cobalt cite ateliere. Firesc, nu?



 

Nu. Pentru ca de 45 de ani fiecarei nuante percepute de ochiul uman ii corespunde un cod fix, pe care imprimeriile din intreaga lume il folosesc atunci cind vor sa reproduca o culoare. Sistemele de matching, numite Pantone, CMYK, RGB si sistemul de culori pentru online au fost inventate tocmai pentru a putea fi evitate situatiile de genul celor descrise mai sus. Rosu-vermion inseamna in Romania altceva decit inseamna, de exemplu, in China. Pentru a elimina diferentele culturale inerente (astfel incit o multinationala intrata recent pe o noua piata sa nu se trezeasca cu un logo „reinventat” in alte nuante pe un outdoor lucrat la o tipografie locala), fiecare culoare primeste un cod propriu. De aici incolo, imprimeriile nu mai au nicio scuza, trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru culorile produsului finit.

 

Asta e solutia pentru ca drapelul nostru sa fie unul singur si sa apara peste tot in aceleasi nuante fixe: sa inlocuim descrierea culorilor (albastru-cobalt, galben-crom, rosu- vermion) cu patru serii de coduri: Pantone, CMYK, RGB si Web. Nu e greu deloc, unii deja au facut-o. Armand du Payrat si Daniel Roudaut sint autorii enciclopediei Album des pavillons nationaux et des marques distinctives (2000), care prezinta in detaliu steagurile tuturor tarilor. Pentru ca enciclopedia sa poata fi folosita in orice colt al lumii, ei au descris culorile in coduri. Si, cum citeva tari nu isi definisera aceste coduri, autorii au fost nevoiti sa gaseasca ei corespondentele potrivite. Pentru culorile noastre au gasit niste corespondente (Pantone, CMYK, RGB si Web) care arata foarte bine impreuna si se apropie cel mai mult de ideea initiala a drapelului.

 

Ce vrem noi sa facem este sa propunem un proiect de lege care sa defineasca, in aceste sisteme de coduri fixe, culorile steagului. Putem alege variantele date de autorii francezi sau putem apela la mai multi designeri sa propuna citeva serii de coduri, din care s-o alegem pe cea mai potrivita.

 

Acum, de ce te-ar interesa pe tine ideea asta? E suficient ca platesti impozitul pe locuinta la timp, completezi corect fisa de venit si mai mergi si la vot din cind in cind – altii nu fac nici macar asta. Culmea ar fi sa-ti mai pese si de ce nuante are drapelul national, la cite ai pe cap!



 

Poate nu te-ai gindit la asta pina acum, dar exista multe lucruri mici, urite, care ne fac viata cotidiana cenusie. Biletul de autobuz, placuta de pe o institutie, bancnotele. Toate ar putea sa arate altfel, cum vezi in vacanta in alte parti: cartela de metrou din Paris sau francul elvetian. In loc sa ne deprime, ar putea sa ne inveseleasca. Daca steagul nostru e urit, de fiecare data cind il vezi ai sa ajungi sa te gindesti la Vadim, si nu la faptul ca esti roman si ca asta e ok. Pentru ca si Brancusi, de exemplu, a fost roman. „Poate din cauza ca banii sint atit de uriti in Romania, toata lumea, cind ii are, ii cheltuieste cu dusmanie. (…) Poate ca am fi mai seriosi daca am avea niste steaguri frumoase, cu ciucuri, facute din matase – copiii sa se bucure si sa inceapa sa fie mindri de ele de cind sint mici”  – spune graficianul Matei Serban Sandu.

 

Putem sa incepem de la steag si apoi sa redesenam si sa fixam toate insemnele statului – pentru ca pe toate le vedem zi de zi, oricit de mult am incerca sa le ignoram.

 
Ajuta-ne sa facem asta:
 
  • Urmareste filmuletul de mai jos, realizat de noi, in care patru specialisti din domeniul vizualului (Iulian Puiu, Cristian Kit Paul – designeri, Laurentiu Szemkovics – arhivist la Arhivele Nationale  – si Matei Serban Sandu – artist grafician) vorbesc despre culorile drapelului si despre insemnele nationale
  • Vorbeste despre campanie pe blogul tau
  • Semneaza petitia online care cere reglementarea culorilor drapelului in coduri fixe
  • Pune widget-ul nostru pe site-ul tau
  • Trimite-ne fotografii facute de tine cu drapelul national in culori diferite
  • Propune coduri de culoare, daca ai notiuni in domeniu
  • Propune si sustine legea in Parlament, daca esti proaspat parlamentar
  • Trimite acest link prietenilor tai.

 
 


Versiune pentru tiparire

Comentarii

Adauga comentariu nou

punct ochit

de o vreme, o gramada de oameni (unii cu studii, chiar) se chinuesc sa faca un branding de tara. dar mititeii, sarmalele si mamaliga, tuica si palinca, ii impiedica sa vada pasii elementari in construirea unui brand... buna initiativa, poate se va auzi si acolo, sus, in palatul fosilelor legiuitoare...

Steagul nostru e copiat pe

Steagul nostru e copiat pe jumatate dupa cel belgian si pe cealalta jumatate dupa cel francez. Asa au fost timpurile, acelea erau modelele. Si noi ne ziceam noua insine Belgica Orientului. Daca vrem standarde si vrem sa respectam in acelasi timp dorinta strabunilor (si in acelasi timp tendinta inca foarte vizibila de a ii copia pe altii mai mari) nu avem decit sa copiem rosul si albastru de la francezi si galbenul de la belgieni. Sint curios daca belgienii au acelasi rosu ca si francezii. Eu cred ca da, caci si ei sint, intr-un fel, Romania Occidentala.

ce adevar trist...

Nu sunt multi romani interesati de culorile nationale, si dintre oficiali... nu multi stiu care este ordinea corecta a culorilor... Daca nu sunt in stare sa invete ca albastrul e langa stindard, galbenul la mijloc si rosul flutura in vant... nu ma astept sa ii vad reactionand prea curand la mesajul tau, Roxana. In exemplele date de tine rosul este in partea stanga in loc de partea dreapta... si asta chiar in banerul GUVERNULUI Romaniei!!! Ati pornit o cruciada, Roxana. Ma alatur cu drag eforturilor voastre. Spune-mi cum pot sa ajut in afara de un link pe www.rounite.com - ai adresa mea de email in comentariu, o poti folosi.

ptr mihaela

Multumim pentru sprijin, Mihaela! Ma bucur ca ai afisat widget-ul campaniei pe site-ul tau. Intre timp, am deschis si petitia on-line. Orice semnatura in plus ne e de ajutor. Deocamdata vrem ca mesajul nostru sa ajunga la cit mai multi oameni si ar fi excelent daca ai putea trimite un link catre toti prietenii tai. Am sa te tin la curent, pe mail, cu desfasurarea campaniei si cu urmatorii pasi in care ne-ar prinde bine un ajutor. Multumim din nou!

excelenta initiativa

Bravo celor care au venit cu ideea acestei campanii, sunt foarte entuziasmata de ea! Azi de 1 Decembrie, chiar ma uitam, dupa ce am citit articolul de pe zzing, la drapelele de pe strada (oricum, puse in umbra de decoratiunile de Craciun) si asa e, cate Marii, atatea palarii! Este inadmisibil, daca stai sa te gandesti...

drapelul pe site-urile partidelor

De curiozitate, am intrat pe site-urile partidelor de la noi. Nici pe site-ul PD-L, nici pe cel al PNL sau al PSD nu exista steagul Romaniei! Exista insemnele si culorile partidelor, dar atit. Site-ul PD-L, partid care a dat presedintele tarii, este portocaliu. Nici macar vreun stegulet aciuat intr-o poza nu da de banuit ca PD-L este un partid din Romania aflat la guvernare. Mesajul pe care-l primesc eu, ca cetatean, plimbindu-ma pe site-urile celor mai importante 3 partide de la noi este ca pe fiecare il doare-n basca de noi si ca-i sint mai aproape interesele proprii decit interesele Romaniei. Mi se pare ca toate discursurile patriotarde palesc in fata acestei evidente. Singurul partid care are drapelul (ma rog, un drapel) pe site este, ati ghicit din prima, sint convinsa, Romania Mare. Alaturi de o vorba mare, de cioplit in bazalt, a lui Vadim: "Nu este o rusine sa fii nationalist, e o rusine sa fii hot, canalie, tradator de Tara". Dar si prea mult nationalism strica! Fiindca nici cei de la Romania Mare nu s-au abtinut si-au infrumusetat ei steagul si stema, pe ici pe colo... Un psihanalist politic, daca exista asa ceva, ar trage concluzii interesante in urma plimbarii asteia pe site-uri.

uf

Haha, mi-a placut observatia Dianei si, cu inima cat un purice, am intrat pe site-ul UDMR. Cum ar fi fost ca singurul partid parlamentar de la noi care si-ar fi afisat pe site steagul Romaniei sa fi fost UDMR? Dar n-a fost sa fie...

steaguri electorale

ma uit acum la tv si vad evenimentul special dedicat zilei nationale de catre presedintie. evident, o mare de drapele. si ce frumoase sînt… si ce galben citron… mergea un mov ca este „trendy"

Este frumoasa si nobila

Este frumoasa si nobila ideea de a avea culorile standardizate, sa foloseasca toti aceeasi cerneala, dar steagurile se mai si decoloreaza de la ploaie si soare, un steag care e acum frumos si conform, peste 3 ani poate va fi roz alb bleu. Alti bani, alte spagi ca sa facem steaguri noi. Alt aspect, referitor la culorile online, fiecare tip de monitor are propriile nuante. Sunt diferente intre culorile afisate de un monitor LCD si unul clasic cu tub, sau intre diferite tipuri de monitoare LCD. Acelasi lucru este valabil pentru imprimante. Bagam acum pe gat tuturor institutiilor acelasi tip de imprimanta doar pt a avea aceleasi nuante de rosu galben si albastru pe orice document relativ oficial? Alta spaga, alta distractie. Aceasta standardizare a nuantelor de pe documente ar trebui sa se rezume doar la institutiile care ne reprezinta in exterior, plus steaguri de pe ambasade, consulate etc. Parerea mea

ok. dar stema?

de înteles faptul ca avem monitoare diferite. si imprimante diferite. si chiar conditiile diferite din tipografii (cerneluri, masini de tiparit, hîrtie…). dar stema?? de ce emboss-ata? de ce cu efecte penibile doar pentru ca sînt trendy? de ce siturile ministerelor nu au nici o treaba cu cel al guvernului care oricum a aplicat un efect aqua pe stema?