Cite ceva despre bunele maniere si moravuri in relatiunea dintre gazetar si pomenitii piriti de la comunicarea cu presa.
„Frati gazetari ai Tarii Romanesti! Pre balaurii de PR care ne inghit de vii pina cind sa-i suferim a ne suge singele din articole? Pina cind sa fim robii comunicatelor netrebnice?" Ar fi putut s-o spuna Tudor Vladimirescu. Asa, ca sa ne fie noua bine, astora din comunicare...

Din dragoste. De rating
Ziaristii stau tot timpul sub presiunea ratingului. Rapoartele de audienta sint asteptate cu nerabdare si chiar cu teama. Sint masura suprema a rezultatelor profesionale. Ratingul muta sau elimina emisiuni ori concediaza vedete. Ratingul produce o mass-media manelizata. Cu argumentul, primitiv si mercantil, ca asa vrea muschiul (dar nu si creierul) Mariei-Sale, Publicul. In fine, de bine, de rau, audiovizualul are rapoarte de audienta. Presa scrisa are auditarea BRAT.
Ce au comunicatorii de presa? S-ar zice ca pe ei ii judeca ziaristii, care sanctioneaza comunicatele ce, deseori, se lupta cu limba romana. Aiurea! Jurnalistii se ploconesc sau isi terfelesc nervii zile in sir ca sa capete o informatie. La final primesc: un refuz total, un raspuns standard, insipid (cu bonus erori de exprimare si delicte de logica), o eschiva diplomatica (pe linga subiect si predicat) sau o reclama mascata. Un comunicat in care obiectul interpelarii se face ca ploua. Si, unde nu-i ploaie, nu cresc informatii.
Vai! Evenimentul s-a produs!
Interesant ar fi sa se publice o cronica a corespondentei electronice zilnice dintre jurnalisti si PR-isti. Sa vedeti enormitati! Cum ar fi invitarea ziaristilor la evenimente care au avut deja loc. Sau la evenimente de tipul „cel mai tare (produs, serviciu) din parcare".
Dupa asta incepe haituiala. O voce blonda te someaza robotizat, prin telefon: „CEO-ul nostru ar dori sa vada articolul inainte de publicare". Sau: „Va rog sa ne spuneti in ce emisiune veti insera lansarea noastra" (ca si cum esti obligat). „Pardon, ati sunat la un ziar, nu la o televiziune!", zice nervos jurnalistul. Vocea de la PR revine, inocenta: „Ma scuzati, voiam sa spun, la ce pagina?"

Bani din tiraj? Good joke!
Cel mai (P)Rau e ca jurnalistii depind in unele cazuri de comunicatorii mai versati care pun la bataie 2-3 arme: invitatia, exclusivitatea sau cadoul nevinovat. Daca ziaristul e cuminte va fi plimbat gratis, pentru documentare, la sediul din Roma al firmei. La hotel il asteapta o mica atentie: un reportofon digital. O scula pentru ziaristi, in definitiv. „Costa sub 100 de euro, deci am voie", isi spune gazetarul pofticios. Pe reportofon, ziaristul ascultator va primi un interviu exclusiv, cu unul dintre directorii firmei. Daca PR-istul e potent la bugete de publicitate, ziarul se va trezi cu un contract prelungit sau cu o marire a volumului de insertii. Daca jurnalistul nu e cuminte la intoarcerea din Cetatea Eterna, va asista la o discutie neplacuta intre sefii editoriali si directorii de marketing. Va invata ca nimeni nu traieste din vanzarea tirajului. Iar dupa sedinta asta va spune nu arrivederci, ci adio Roma!
Tonomatele de PR
Poate ca lucrurile s-au mai schimbat. Traiasca rapoartele internationale despre libertatea presei! Dar metodele de influentare a mass-media devin mai rafinate. Se platesc experti „independenti" care sa laude pe cine sau ce trebuie („tonomate"?). PR-ul nu mai apasa pe reporter, ci pe sefii lui editoriali. Se sugereaza cu talent anumite subiecte. E un exercitiu pe sirma sa impaci profitul financiar cu excelenta in jurnalism, cum scrie pe site-ul unei faimoase televiziuni de stiri. De mici invatam ca spunerea adevarului aduce necazuri sau, cel mult, respect. Altfel, doar la tribunal, daca nu spui adevarul, esti sperjur si pasibil de puscarie.
Verba volant, PR manent
Cit timp comunicatorii fac greseli iar afacerea merge, erorile de PR sint tolerate. Si totusi. Firmele incep sa tina la reputatia lor si in Romania. Directorul de comunicare de la uzina, platit cu mii de euro, nu mai poate urmari greva din birou, in timp ce redactiile ii suna in draci si e-mailul crapa de mesaje. Exista criterii de performanta si pentru comunicatori. Anul trecut l-am intrebat pe directorul de comunicare al unei mari firme cum as fi platit daca m-ar angaja. „Ai un salariu fix si unul variabil. Cel variabil depinde de spatiul echivalent de publicitate pe care il generezi, in presa, cu actiunile tale. N-avem buget pentru «imbunarea» ziaristilor. Te priveste cum obtii mai multe articole favorabile companiei", mi-a spus omul, cu care fusesem coleg intr-un trust de presa. Citi PR-isti ar mai fi in posturi sau cu salariile de acum daca s-ar aplica acest criteriu? Si-atunci, cum sa nu tragi in piarist?
