Limbajul de messenger: faciliteaza comunicarea sau reduce imaginatia?

Aparut odata cu sistemele de chat si SMS, dupa cum ii spune si numele, noul limbaj rezolva la acel moment o necesitate reala: aceea de a transmite cit mai multe informatii intr-un spatiu restrins (numarul limitat de semne al unui SMS) sau intr-un timp scurt (in cazul chat-ului). Cuvintele literare erau prescurtate dupa niste „norme” ce vizau simtul comun si puteau fi decriptate destul de usor de catre destinatar, la nivel intuitiv. Principalele metode stateau in folosirea nivelului fonetic al limbii (u inlocuieste you sau 4 inlocuieste for) sau in inventarea unor abrevieri (btw pentru by the way). Inutil sa mai spun ca engleza este limba in care SMS language s-a instalat cel mai bine.

Noul limbaj nu a ramas marginal (cum se intimpla de obicei cu argourile unor mici comunitati), ci a patruns in mainstream prin tehnicile de marketing ale unor companii de telefonie mobila. Nu trebuie sa citesti multe carti de sociologie ca sa stii ca inserarea unui individ intr-o comunitate se face si prin adoptarea limbajului respectivului grup. Iar comunitatea posesorilor de telefon mobil era un wannabe pentru cei care nu aveau acces la noile tehnologii.

Companiile au speculat acest lucru si au realizat un mic dictionar de termeni SMS-gesti, pe care cumparatorii il primeau la achizitionarea unui telefon, alaturi de instructiunile de folosire. Si eu am primit un astfel de dictionar, in 2001, odata cu primul meu telefon (albastru, cu clapeta) si tare m-am mai bucurat ca am intrat „in rindul lumii”: eram un om nou, cu telefon mobil, iar un grup mare de prieteni necunoscuti ma intampina intr-o limba proprie, usor de invatat, un esperanto contemporan. Texting language fusese astfel recunoscut ca limbajul omului de astazi, al omului care locuieste in „satul global”. 

„Generatia messenger” de la noi a preluat la inceput prescurtarile din engleza, invatate pe mirc de la fratii internauti din toata lumea: limbajul avea si in acest caz functia de a insera individul in marea comunitate a utilizatorilor de net. Apoi, chatter-ii locali au contribuit la dezvoltarea texting language cu abrevieri si prescurtari neaose ale unor expresii esentiale in comunicare: sal, kkt, plm. In alte situatii, cuvintele au fost transformate urmind principiul fonetic folosit si in cazul limbii engleze si astfel au aparut particulele: sh, tz, k, q  – pe care le putem admira pe larg in aceasta fraza scrisa pe o foaie de examen: „...la disqtzii au participat invitatzi kre si-au exprimat pctul d vedere dak sa se revina @ examenul d treapta."

Si aici voiam sa ajung: care este totusi limita folosirii unui texting language? Am inteles ca generatia messenger nu obisnuieste sa scrie mesaje de dragoste cu stiloul pe hirtie parfumata, dar tinerii trebuie macar sa faca diferenta intre limba literara si limbajul de mess si sa stie in ce situatii se foloseste fiecare. Sa mai spunem si ca mintea umana opereaza cu notiuni (cuvinte): cu cit limbajul este mai sarac (si redus la niste simboluri aproape identice), cu atit mai putine nuante va percepe imaginatia.

Stim ca chatter nu este sinonim cu agramat, pericolul este inca departe, dar nu strica sa tragem un semnal de alarma catre fratii nostri mai miciJ. Da link-ul asta mai departe pe mess!